Antic şi antichitate
Grecia o putem denumi fără exagerare leagănul civilizaţiei - cel puţin a celei europene. Aici a înflorit nu numai filosofia dar şi arhitectura, politica democratică şi artele. În legătură cu Atena poetul roman Cicero a spus:“oriunde veţi intra veţi întâlni o amintire a trecutului“.
Cultura Minoică (3200 – 1450 Î.Hr.)
Din acea perioadă datează palatul Knosos din Creta. Arheologul englez sir Arthur Svand, care a descoperit acestă civilizaţie, a denumit-o după legendarul împărat Minoa. Prin poziţia sa strategică Creta a dominat comerţul din estul Mediteranei. Punctul culminant a fost în 1500 Î.Hr., cînd îşi vindea mărfurile atât în Egipt, cât şi Orientul Mijlociu. Motivele dispariţiei acestei culturi încă nu sunt cunoscute.
Cultura Miceniană (1450 – 1200 Î.Hr)
Denumirea vine de la oraşul Micena. Micenienii au venit la putere după dispariţia culturii minoice. În perioada miceniană, au apărut numeroase povestiri şi poeme minunate, cum ar fi vestita Iliada. Putem doar să ne întrebăm, dacă poemul s-a bazat pe realitate şi războiul troian a existat cu adevărat sau întâmplarea a fost doar imaginată de Homer. Potrivit legendei, expediţia împăratului Agamemnon a plecat spre Troia, ca să „elibereze“ de acolo pe frumoasa Elena, care fugise aici împreună cu prinţul Paris. Expediţia a avut parte de un vânt potrivnic şi astfel Agamemnon a fost silit să-şi sacrifice propria fiică zeiţei Artemis. Războiul Troian a durat apoi 10 ani fără un învingător, iar în 10 ani au fost sacrificaţi numeroşi eroi, până când înţeleptului împărat Odisseus din insula Ithaca i-a venit ideea Calului Troian. Cu toţii ştim ce a urmat. Troienii au acceptat calul în care se aflau ascunşi soldaţii greci, şi nu peste mult Troia a fost cucerită. Agamemnon s-a întors în Micena, ca un adevărat erou (iar ca „trofeu de luptă“ şi-a adus-o de aici pe prinţesa Cassandra). Soţia lui Klytaimestra, era deja mânioasă că o sacrificase pe fiica lor, fapt pentru care după întoarcerea cu Cassandra, l-a înjunghiat în cadă.
Perioada Doriană (1200 – 1100 Î.Hr.)
Aceasta este perioada întunecată a civilizaţiei greceşti. A fost determinată de invazia dorienilor din nordul Greciei, care deşi erau luptători viteji, le lipsea simţul dezvoltării culturii.
Grecia clasică
Timpurile mai bune au venit încet, începând cu secolul al IX-lea Î.Hr. Au început să apară oraşele-state, din care cele mai puternice (până în prezent cele mai cunoscute) au fost Atena şi Sparta. În timp ce Sparta a fost mai mult un stat militar, Atena a fost mult mai înclinată spre cultură. În acea perioadă, omul de stat Pericles le explica oamenilor ideile revoluţionare şi susţinea dezvoltarea arhitecturii şi artelor. Pe timpul domniei sale, a fost construit Panthenonul, dramaturgia greacă a înflorit şi s-a dezvoltat mult gândirea democratică. Tocmai de atunci datează cuvântul demokratia (conducerea poporului) din care a apărut cuvântul democraţie.
Alexandru cel Mare
Oraşele-state mai mici nu au reuşit din păcate să se unească în atât de mare măsură încât să facă faţă unui adversar cum a fost Alexandru şi tatăl său Filip al II-lea. De aceea, Grecia a devenit curând parte a Imperiului Macedonean. Acesta s-a destrămat după moartea lui Alexandru, însă din acea perioadă, Grecia a rămas mai mult sau mai puţin sub guvernare străină, obţinându-şi independenţa de abea în secolul al XIX-lea.