Iliada – cum a început totul

05.03.09 14:17:20

Cine nu a auzit de poetul grec, care a scris unele dintre cele mai cunoscute lucrări epice din istoria omenirii? Prima dintre acestea este Iliada, în care apare pentru prima dată tema cunoscutului „măr al discordiei“, care a provocat în realitate, întregul război troian. O dată, demult, zeii din Olimp au organizat unul dintre ospeţele lor, când se mânca şi se bea mult, se cânta şi se petrecea timpul în desfătare. De această dată, ospăţul a fost un bun prilej, pentru sărbătorirea cununiei dintre zeiţa Thetis şi Pelea. Au uitat însă, oarecum în adins, să invite o anumită persoană, respectiv pe zeiţa discordiei Eris, care nu ar fi trebuit să afle despre căsătorie. Zeiţa Eris însă a aflat şi pentru a se răzbuna, a luat un măr de aur, a scris pe el „tu, cea mai frumoasă“, iar apoi l-a aruncat în sala ospăţului. Şi aşa a apărut pe lume discordia, întrucât femeile au început să se lupte între ele, pentru a obţine frumosul giuvaer. Zeus a hotărât ca în cursă să rămână trei candidate, respectiv Afrodita (zeiţa iubirii), Athena (zeiţa înţelepciunii) şi Hera, deoarece nu voia să se pună rău cu propria soţie. Pentru siguranţă a decis ca principalul judecător să fie un om, concret, cel mai frumos bărbat din Grecia. Acel om nu a fost altul decât Paris, fiul pirdut al împăratului Troiei, Priam. Acesta a fost aruncat de părinţi, fiind crescut de o ursoaică, după ce împărăteasa a avut un vis în care se arăta că fiul ei va deveni osândă pentru întreaga Troie. Bebeluşul a fost dus în sălbăticie, unde trebuia să moară, însă a supravieţuit şi apoi a fost luat de la ursoaică, de către un păstor. Acum , tânărul avea în faţa sa o sarcină dificilă, nu numai pentru că toate cele trei femei erau foarte frumoase, ci şi pentru că se întreceau în a promite câte o răsplată ademenitoare, dacă vor fi alese. În cele din urmă, Paris a decis în favoarea Afroditei, care i-a promis dragostea celei mai frumoase femei din lume. În semn de recunoştinţă i-a dezvăluit şi identitatea adevăraţilor săi părinţi. Paris nu a mai aşteptat şi a plecat spre locurile sale natale pentru a participa la un concurs. Acolo a câştigat tot ce se putea câştiga, şi în final i-a arătat tatălui său o bucată din învelitoarea în care fusese abandonat. Părintele l-a recunoscut şi l-a întâmpinat cu braţele deschise. A dat uitării toate presimţirile rele şi s-a hotărât să-l răsplătească pe Paris, pentru toţi anii pierduţi. Acesta s-a bucurat de traiul îmbelşugat, până într-o zi când şi-a amintit de promisiunea pe care i-o făcuse Afrodita. Cea mai frumoasă femeie din lume era Elena, soţia lui Menelaus, împăratul Spartei. De îndată ce Paris a zărit-o pe Elena, s-a îndrăgostit de ea. A răpit-o de la soţ şi a trăit cu ea în Troia şi tocmai acest fapt a devenit motivul vestitului război troian, care a durat zece ani.

Ultimele curiozităţi...

25.07.2012 Simbolica drapelului naţional
04.05.2012 Ouzo
26.03.2012 Excursii cu bicicleta

Ultima discuţie...

12.03.2012 karpathos
30.07.2011 cazare

Ultima fotografie...

pe insula Corfu
pe insula Creta
străduţă din Grecia
la malul mării
bisericuţă