Formalităţile de intrare
Pentru cetăţenii români nu există nicio restricţie de acces pe teritoriul Greciei.Este necesar să aveţi un paşaport valabil, fără a se pretinde o anume valabilitate minimă. Recomandat este totuşi, ca această valabilitate să fie de minim 3 luni de la data intrării în Grecia.
Reglementări vamale
În Grecia, este permis de regulă importul cadourilor provenind din ţările UE. Sunt stabilite totuşi anumite limitări pentru o persoană: maxim 200 de ţigări, 50 de ţigări de foi (sau 250g de tutun), 2 l de vin, 1 l de alcool de până la 22%, 1 l de alcool de peste 22%, 250 ml apă de toaletă şi diverse bunuri cu valoare sub 150 EUR. Sunt strict interzise, la import şi export, drogurile sau alte substanţe halucinogene, excepţie făcând medicamentele pe bază de prescripţie medicală. Se aplică amenzi mari pentru exportul obiectelor mai vechi de 100 de ani, dacă nu aveţi o aprobare specială. Este interzis de asemenea, exportul unor plante şi animale din soiurile şi speciile ameninţate cu dispariţia.
Curentul electric
La prize alimentarea se face cu curent alternativ de 220 V/ 50 Hz. Prizele sunt modele obişnuite, pentru ştechere cu două contacte. Dacă vreţi să folosiţi un aparat al cărui ştecher are trei contacte, veţi avea nevoie de un adaptor.Dacă l-aţi uitat acasă, nu va fi o problemă să îl cumpăraţi de la orice supermarket.
Îmbrăcămintea
În Grecia nu există restricţii în privinţa îmbrăcăminţii, aşa cum este cazul de exemplu în ţările islamice. Aici vă puteţi îmbrăca cum vă place. Vă recomandăm să aveţi pentru seară un pulover şi pantaloni lungi, pentru că din octombrie, când se întunecă se face treptat frig.
Scăldatul şi bronzarea
Pe cele mai multe dinre plaje nu este o problemă dacă femeile se bronzează fără sutien. Acest lucru însă nu este recomandat pe plajele orăşeneşti aglomerate. De altfel, puteţi merge la plajele pentru nudişti sau în colţuri mai retrase numai şi numai pentru dumneavoastră.
Cumpărăturile
Aici puteţi cumpăra suvenirurile clasice care imită antichităţile, apoi copii ale unor statui celebre şi în final vaze de ceramică. Pe lângă mărunţişurile amintite, găsiţi şi diverse produse de pielărie (încălţăminte, genţi, centuri, haine…) sau frumoase bijuterii din argint.