În Marea Egee pe lângă Chalkidiki, care este importantă din punct de vedere turistic, se mai află şi alte câteva insule, mai mari sau mai mici. Sunt situate la distanţe mai mari şi legăturile către ele nu sunt prea bune, de aceea nu sunt atât de vizitate ca restul Greciei.
Lesbos
Este cea mai mare insulă din nord-estul Mării Egee.
Este cunoscută mai ales datorită numelui său, de la care provine cuvântul „lesbiană“. Acolo în oraşul Erebos, s-a născut renumita scriitoare greacă Sapfo. Insula îi ademeneşte pe turişti mai ales prin frumuseţea plajelor sale. Principalul oraş de aici este Matilini, printre ale cărui comori se numără fortăreaţa antică, Muzeul Bizantin şi Muzeul Arheologic.
Mitlini
Principalul oraş este Mitlini, printre ale cărui valori se numără Muzeul Bizantin, cu o colecţie de icoene din secolele 13-18 şi Muzeul Arheologic, unde pot fi admirate mozaicuri greceşti şi romane descoperite în şantierul arheologic Thermi, din partea de nord a oraşului. La fel ca şi majoritatea porturilor din această zonă, şi Mitlini are propria sa fortăreaţă. Cu toate că majoritatea ruinelor datează din secolul 14, castelul originar a fost construit în secolul 6, din porunca împăratului Iustinian I cel Mare. Locul este o plăcută oază de linişte, în aglomeraţia oraşului.
Eresos
Este destinaţia multor iubitori ai poeziei şi prozei scriitoarei grece Sapfo. Plaja Skala Erebos este una dintre cele mai frumoase de pe insulă.
Agiasos
Este un pitoresc orăşel montan, unde în afară de case vechi şi străduţe pietruite, mai puteţi vedea biserica Panagia Verchokratoussa, care datează din secolul 12 şi a fost adesea, ţelul pelerinilor care au dorit să vadă preţioasa icoană pictată de insuşi Sf.Luca.
Mithymna
Sat cunoscut şi sub numele de Molyvos, se întinde pe ţărmul de nord. În apropierea castelului de aici se îngrămădesc căsuţe albe cu acoperişuri roşii, iar străzile sunt marginite de viţă de vie. Sub oraş se află un port pitoresc.